Avându-se în vedere dispozițiile Ordinului ANRSC nr. 343/2010, în extrasezonul perioadei de furnizare a agentului termic (iunie-septembrie) se efectuează, în mod gratuit, verificarea repartitoarelor de costuri pentru încălzire (poziția de montaj, fixarea și sigiliul) citirilor la finalul sezonului de încălzire încheiat și a consumului anului precedent.
De verificările sus-menționate beneficiază asociațiile de proprietari, pe baza unei cereri scrise, în care se menționează și perioada propice pentru efectuarea verificării (dimineța sau după-amiaza)
Ulterior centralizării cererilor, Biroul Rețele ,Contorizare și Repartitoare de Costuri din cadrul RASP Ploiești planifică (cu dată și oră) deplasarea reprezentanților săi la locațiile respective, anunțând în timp util reprezentanții asociațiilor, asupra datei și orei planificate, în vederea luării la cunoștiință și prezenței la domiciliu a proprietarilor apartamentelor.
În urma verificării repartitoarelor de costuri se întocmește un raport în care se consemnează toate costatările din teren, care se transmit asociației de locatari, urmând ca aceasta să stabilească eventualele sancțiuni pentru apartamentele găsite cu nereguli.
Sancțiunile respective vor fi aplicate în programul de repartizare al costurilor, dacă acestea sunt în conformitate cu dipozițiile Ordinului ANRSC nr. 343/2010.