Alo, Domnule Primar: 0244-984; Tel. Verde: 0800.800.884; Dispecerat: 0244-595.063

COMUNICAT DE PRESA ziua pamantului 2023

Ploieștiul sărbătorește, și anul acesta, Ora Pământului!

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, susține “Ora Pământului” 2023, eveniment ecologic organizat de către World Wilde Fund for Nature.

           Reamintim că, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – “Earth Hour” – “Ora Pământului”.

         Astfel, municipalitatea ploieșteană a decis ca, sâmbătă, 25 martie 2023, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public în zona centrală (Centrul Civic și Bulevardul Independenței) să fie oprit, pentru a se atrage atenția asupra problemelor cauzate de schimbările climatice cu care se confruntă planeta noastră, dar și pentru ca cetățenii să conștientizeze că este necesar să facem lucruri benefice pentru mediul înconjurător.

           Ploieștenii pot participa direct la acest eveniment mondial, care se va desfășura anul acesta în data de 25 martie, prin oprirea/reducerea consumului de energie din locuințe, în intervalul orar 20.30 – 21.30, devenind, astfel, voluntari activi în cadrul campaniei “Ora Pământului”.

         “Ora Pământului” este o inițiativă ce vizează încurajarea cetățenilor, a echipelor de management din mediul public sau privat, precum și a guvernelor din întreaga lume pentru asumarea responsabilității privind amprenta lor ecologică și angajarea în căutarea de resurse care oferă soluții reale la provocările actuale de mediu.

         “Ora Pământului” reprezintă mai mult decât o oră dedicată planetei noastre. Este, în fapt, o mișcare pentru viitorul nostru, în beneficiul oamenilor și al planetei.

Invităm, așadar, ploieștenii să se alăture acestei inițiative ecologice, arătând astfel că, printr-un gest simplu, cum ar fi întreruperea electricității timp de o oră, putem contribui, fiecare în parte, la sănătatea locului în care trăim – planeta Pământ.

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ